Deși antrenorul celor de la Auxerre declara că atacantul român, Daniel Niculae, a devenit un jucător esențial pentru gruparea franceză, fostul vârf al Rapidului afirmă că în proporție foarte mare nu va mai rămâne și din sezonul viitor la formația din Hexagon.
Nicuale exclude și posibilitatea de a reveni în Liga I, deși a fost în discuții cu Rapidul. „Aproape sigur o să plec. Mai am trei luni de contract și nu mi s-a propus prelungirea lui. Au fost ceva discuții astă-vară, dar n-am ajuns la niciun acord. Așa că, foarte probabil, voi merge în altă parte. Am deja oferte din prima ligă franceză, dar nu vreau să dau numele echipelor care mă doresc. Nu cred că este momentul să mă întorc în țară. A fost o discuție cu Rapid, vara trecută, când aveam probleme la Auxerre, dar lucrurile au rămas doar la nivel de vorbe” a declarat Daniel Niculae pentru Evenimentul Zilei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER